Despre noi
Sănătatea ta este prioritatea noastră.
Centrul de Excelență în Oncologie GMH este un centru medical privat de prestigiu, specializat în diagnosticarea și tratarea cancerului. Aici, pacienții beneficiază de un spectru complet de servicii oncologice, de la diagnostic precis la tratamente personalizate, toate oferite într-un singur loc.
Echipa noastră medico-chirurgicală multidisciplinară, cu o vastă experiență în domeniu, colaborează pentru a furniza soluții terapeutice integrate, adaptate fiecărui caz în parte, utilizând tehnici avansate și abordări multimodale. Serviciile noastre sunt disponibile atât în regim de ambulatoriu, cât și prin spitalizare de zi sau continuă, asigurându-se astfel o îngrijire optimă pe tot parcursul tratamentului.
Managementul integrat al pacientului oncologic
O abordare integrată în tratamentul cancerului garantează pacientului o îngrijire complexă, coordonată și personalizată. Aceasta combină multiple discipline medicale și terapii, creând un plan de tratament adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient în parte, pentru rezultate optime și beneficiind deun sprijin constant pe tot parcursul procesului de vindecare.
Tehnologie și aparatură medicală de ultimă generație
La Centrul de Excelență în Oncologie GMH expertiza medicilor specialiști este completată de aparatura medicală de ultimă generație precum:
Apartul RMN 3 Tesla - unul dintre cele mai performante echipamente RMN
Aparatele de rezonanță magnetică 3T oferă medicilor posibilitatea de a utiliza tehnici imagistice avansate, inaccesibile echipamentelor cu putere mai mică. Acestea permit scanări extrem de detaliate, cu secțiuni de doar 1 mm, fiind deosebit de utile în identificarea și analiza afecțiunilor complexe. În plus, tehnologia lor avansată asigură obținerea unor imagini de o precizie remarcabilă într-un timp redus, facilitând diagnosticarea rapidă și exactă.
Sistemul Edge™ pentru radiochirurgie - unicul aparat de stereotaxie de la Varian din Europa de Est
Sistemul Edge™ pentru radiochirurgie este un ansamblu de tehnologii de ultimă generație, utilizate pentru planificarea și administrarea stereotaxiei ghidate imagistic cu precizie ridicată, o alternativă non-invazivă la chirurgia tradițională. Dezvoltat de Varian Medical Systems, sistemul Edge vizează cu precizie tumorile și alte anomalii, fără incizie și fără necesitatea unei perioade de recuperare într-un cadru spitalicesc. Fasciculul său asemănător unui bisturiu poate trata tumori la nivelul creierului, coloanei vertebrale, plămânilor și altor regiuni dificil de tratat chirurgical.
Sistemul de radioterapie Varian Halcyon™
Varian Halcyon™ este un sistem de radioterapie cu fascicul de radiații conceput pentru a oferi un tratament de înaltă calitate a cancerului mult mai rapid decât aparatele convenționale, maximizând confortul și siguranța pacientului, reducând în același timp timpul de tratament cu aproximativ 50%.
Acesta oferă un tratament rapid, precis și este construit pentru confortul și siguranța pacientului. De exemplu, o sesiune de tratament pulmonar RapidArc cu 2 arcuri parțiale poate fi finalizată în aproximativ 2 minute (imagistică - 15 secunde și tratament - 1 minut și 30 de secunde). De asemenea, datorită tehnologei MLC (collimator multi-lamelar cu strat dublu patentat) este redus riscul de expunere la radiații a țesutului sănătos din apropiere.
Aceste echipamente oferă pacienților o șansă la un diagnostic rapid și un tratament corect și non-invaziv.
Monitorizarea pacientului oncologic
Supravegherea pe termen lung a pacienților oncologici este esențială pentru menținerea sănătății și prevenirea complicațiilor. Centrul de Excelență în Oncologie GMH oferă un pachet complet de servicii, incluzând consultații de specialitate și investigații imagistice de înaltă precizie. Prin monitorizare constantă, se poate evalua eficiența tratamentului și se pot detecta din timp recidivele, metastazele sau efectele secundare ale bolii, facilitând adaptarea promptă a intervențiilor medicale pentru cele mai bune rezultate. Astfel, pacienții beneficiază de un plan de îngrijire individualizat și complet.
Fundația Global Medical pentru viață
La Centrul de Excelență în Oncologie GMH, nu doar tratamentele de ultimă generație fac diferența, ci și grija constantă pe care o avem pentru pacient. În plus, sprijinul nostru se extinde dincolo de îngrijirea medicală, prin Fundația Global Medical pentru Viață. Această organizație nonprofit oferă, în mod gratuit, îngrijire medicală, analize, tratamente și intervenții pentru pacienții oncologici care se confruntă cu dificultăți financiare.
Cu ajutorul tău, putem aduce speranță și o schimbare semnificativă în viața acestora, oferindu-le un sprijin esențial în lupta lor.
#FiiEroulDeCareAuNevoie
Află mai multe